---

FONDATORI

• Cristian Mareş - Editura Marist
• Adrian Man - Graffix Development

Tipărită color în condiţii grafice deosebite, revista Tactica şi Strategia abordează cu curaj teme necunoscute sau neînţelese din istoria mondială a conflictelor şi bătăliilor, insistând pe cele româneşti într-o perspectivă cu totul nouă, inedită. Pentru asta apelează la multe imagini, hărţi, schiţe, memorii şi referinţe prezentate într-un mod atractiv care să trezească interesul cititorului. De aceea, suntem siguri că această revistă se va bucura de aprecierile tuturor celor curioşi să îi deschidă paginile.

• Director de redacție: Cristian MAREȘ
• Director de imagine: Adrian MAN
• Redactori: dr. Andrei POGĂCIAȘ, col.(r) Mihai COZMA, Cristian NEGREA
• Tehnoredactare: Adrian MAN, Lucian MAREȘ
• Colaboratori:
- Dr. Costin SCURTU, director Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I”, filiala Constanța
- Col. (r) Ioan BOTA, preș. Filialei Județene Maramureș a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”
- Lt.col. Alin MIHAI
- Dr. Gabriel RUSTOIU, director Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia

MOTTO: Franţa şi România şi-au pus armatele în serviciul unui interes general. Ambele popoare latine poartă cu fală drapelul civilizaţiei. Intrarea românilor în Budapesta, pierderile pe care armata noastră le-a încercat în Ungaria, ce sunt ele decât jertfe voluntare aduse triumfului libertăţii popoarelor şi îngenuncherii barbariei ameninţătoare? Bolşevismul răpus, graţie României, este un serviciu ce nu se va uita niciodată, pe care mica reprezentantă a latinităţii în Orient l-a adus întregii omeniri. Dar campania antibolşevică din Rusia, dusă în comun cu marii noştri aliaţi? Paul Doumer, deputat francez, 1919

În primul rând, trebuie să mulţumim cititorilor, celor care au făcut posibilă apariţia celui de-al doilea număr al revistei noastre cumpărând-o în număr atât de mare încât am fost nevoiţi să edităm un nou tiraj, celor care au citit-o şi ne-au transmis aprecierile şi observaţiile lor. În această perioadă dificilă pentru toate publicaţiile, pentru toată presa scrisă, interesul dumneavoastră ne onorează şi ne obligă, în acelaşi timp. Pe voi, cititorii noştri, vă putem asigura că atâta vreme cât va fi interes pentru această revistă de istorie militară românească şi internaţională, noi vom continua să publicăm. Cu atât mai mult pot afirma faptul că revista Tactica şi Strategia este de fapt revista voastră, a celor ce o cumpăraţi şi o citiţi. Au fost unele aprecieri referitoare la preţul revistei, în acest sens îi rog pe aceia care o consideră scumpă, să facă o comparaţie cu alte reviste de gen, unele lunare, să compare nu numai calitatea hârtiei şi tiparului, dar şi calitatea şi concentrarea informaţiei aduse în această revistă care apare trimestrial. Dacă în primul număr tema centrală, care ocupa o bună parte din cuprinsul revistei, era dedicată istoriei Vânătorilor de Munte, o armă de elită a armatei române, care s-a acoperit de glorie în două războaie mondiale şi o face şi în prezent în teatrele de operaţii unde ţara noastră este implicată, al doilea număr are un cuprins oarecum diferit. Ne concentrăm aici asupra unui război aproape necunoscut în istoriografia noastră, ne referim la războiul dintre România şi Ungaria din 1919, după actul de la 1 Decembrie 1918, care a consfinţit Unirea Transilvaniei cu România. Un război necunoscut, uitat de cărţile de istorie, ignorat cu desăvârşire din motive ideologice în perioada comunistă dintre 1945 – 1989 şi prea puţin adus în discuţie în perioada postdecembristă, nu ştim de ce, război petrecut acum 95 de ani, o cifră rotundă, cam ignorată în publicaţiile româneşti, preocupate mai mult de comemorarea a 100 de ani de la izbucnirea primului război mondial. Vorbim în acest număr al revistei şi de gărzile naţionale, de aportul românilor în pacificarea Vienei şi crearea statului cehoslovac în 1918, merite recunoscute la acea vreme, dar uitate astăzi. În 1919 a fost un război adevărat, în toată regula, un război pe viaţă şi pe moarte, cu zeci de mii de combatanţi de ambele părţi, cu atacuri, contraatacuri, bătălii grele, cu participarea tuturor forţelor, infanterie, cavalerie, artilerie, aviaţie, trenuri blindate, un război nu mai prejos ca şi confruntările precedente din primul război mondial. Acest război, desfăşurat pe un câmp de luptă de sute de kilometri, încheiat cu ocuparea Budapestei la 4 august 1919, pentru români a reprezentat o premieră, primul război în epoca modernă în care ne-am luptat fără coaliţie (eram într-o coaliţie, Antanta, dar care nu a participat la război). Mai mult, dacă considerăm acest război ca şi o continuare a primului război mondial, Budapesta a fost singura capitală inamică ocupată de Antanta, respectiv de armata română, în contrapartidă cu cele trei capitale aliate ocupate de Puterile Centrale în decursul războiului: Bruxelles, Belgrad şi Bucureşti. Cu atât mai important apare aportul românilor, care reuşesc să stingă focarul bolşevic din centrul Europei, din Ungaria, în acelaşi timp menţinând, alături de polonezi, graniţa Europei civilizate împotriva bolşevismului pentru încă 25 de ani. O reuşită plătită cu sânge românesc, prea puţin cunoscută şi uitată chiar de către români. O altă temă abordată în acest număr o reprezintă bătălia de la Poltava (1709), punct crucial în istoria Europei, reprezentând ascensiunea Rusiei ca şi mare putere europeană, dar şi soarta unui colonel român comandant de regiment în armata suedeză, Sandu Colţea, sub steaguri străine. Asul aviaţiei române, Tudor Greceanu, 42 de victorii aeriene, nenumărate misiuni, luptător pe frontul de est şi de vest, scăpat din încercuirea de la Stalingrad, primul român care a zburat pe avioane supersonice, închis în temniţele comuniste, evadat de la Aiud, condamnat la moarte, într-un articol special. Despre războiul modern, Network Centric Warfare, despre atacul preventiv ca şi cel din Războiul de şase zile din 1967 dintre Israel şi vecinii săi Egipt, Siria şi Iordania, şi multe altele, puteţi afla în acest număr al revistei Tactica şi Strategia. Dar istoria militară? Să ne amintim ce spuneau istoricii militari de pe vremuri, ca de pildă căpitanul Trofin Gheorghe Ion în introducerea sa la o lucrare despre istoria militară a lumii apărută în 1933: Istoria este făurită de fapte, din fapte s-au tras mereu învăţăminte, iar învăţămintele s-au experimentat, s-au verificat mereu în lungul şir al anilor, până s-a ajuns la adevărate principii cu forţă de lege, care stau la baza întregii activităţi omeneşti. Toate ramurile de activitate omenească, toate ştiinţele au suferit în decursul timpului o evoluţie, deci fiecare dintre ele au o istorie. Niciuna din ştiinţe, sau mai bine zis, niciuna din istoriile ştiinţelor, nu pare să fie mai înrudită cu istoria universală ca istoria militară. Războaiele formează canevasul pe care s-a brodat şi pe care s-a edificat întreaga istorie universală şi tot ele marchează, în general, punctele din scara grafică a evoluţiei tuturor popoarelor. Deci un tratat de istorie universală, în care să nu se vorbească de războaie, este o poveste fără eroi. Istoria faptelor militare mergând paralel şi mână în mână cu istoria celorlalte ramuri de activitate socială, fără îndoială că face parte din istoria universală şi nu poate fi concepută separat. Da, are perfectă dreptate, fiecare eveniment militar este rezultatul unor aspecte istorice şi a avut consecinţe istorice, dar reciproca nu este neapărat valabilă. La fel şi în cazul istoriei noastre, ea nu face excepţie. Ori, pentru a înţelege istoria noastră, a românilor, nu putem face abstracţie de istoria noastră militară, mai ales că românii s-au aflat şi se află într-o zonă de întâlnire a culturilor şi civilizaţiilor, predispusă din start la evenimente militare importante. Fiind în calea tuturor răutăţilor, vorba cronicarului Grigore Ureche, este o minune că mai avem un steag căruia să ne închinăm, spunea Nicolae Iorga. Ori, acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu am fi avut capacitate de luptă, ori istoria militară a românilor este chiar subiectul acestei reviste. Dar nu numai a românilor, ci a întregii planete, deoarece istoria nu este izolată, separată, este universală şi are influenţe pe toate meridianele. Referitor la titlu, poate nu este suficient de sugestiv sau incitant, dar este cât se poate de valabil. Să recurgem din nou la scrierile înaintaşilor noştri, generalul Constantin Christescu, eroul uitat de la Mărăşeşti. Între strategie şi tactică nu există o limită de demarcaţie, domeniile sunt vecine, însă calcă unul peste altul şi de multe ori se suprapun cu totul. Ori, ca să câştige o bătălie şi un război, un comandant trebuia să le stăpânească bine pe ambele. Iar despre astfel de bătălii şi de războaie va fi vorba în revista noastră, care încearcă să aducă în faţa cititorului român multe aspecte mai puţin cunoscute, analize pertinente, pe înţelesul tuturor, ale bătăliilor şi războaielor din istoria noastră, dar şi din istoria lumii, pentru a învăţa din trecut şi a fi pregătiţi pentru viitor. E suficient să ne uităm în jur, toate popoarele îşi studiază istoria, dar şi istoria militară, atât a lor, cât şi a lumii întregi, este o muncă şi o dovadă că alţii sunt interesaţi. Dar noi? Şi noi suntem interesaţi, dar încă nu avem suficiente mijloace de informare asupra părţii care ne interesează în primul rând, istoria noastră militară. Acest gol dorim să-l umplem prin această revistă, în care veţi găsi mari bătălii din istoria noastră analizate în amănunt, date despre gânditorii noştri militari, despre mari generali sau comandanţi de oşti, despre arme fabricate în România, precum şi aspecte geopolitice actuale, de spionaj sau colaterale. Istoria militară universală este şi ea bine reprezentată, cu aspecte şi influenţe asupra evenimentelor istorice majore, inclusiv asupra istoriei noastre naţionale. Până la urmă, Tactica şi Strategia îşi doreşte să fie o revistă dedicată în primul rând cititorilor ei, de aceea este a voastră, a tuturor celor care sunt interesaţi de istoria militară românească şi universală. Citiţi-o şi recomandaţi-o!