Ion Antonescu: ”Români, vă ordon, treceți Prutul!”
DIN CUPRINSCel mai celebru ordin din armata română, cel din 22 iunie 1941, a avut drept rezultat intrarea României în al doilea război mondial. Un eveniment major, așteptat de întreaga suflare românească, inevitabil, și nu în urma voinței noastre. Am intrat în primul război mondial pentru a realiza întregirea neamului, am intrat în al doilea război mondial pentru a păstra ce am câștigat la 1918 și consfințit la 1919.
Luptele românilor împotriva bolșevicilor
DIN CUPRINSBătăliile uitate, din anul 1918, când românii, înainte și după Pacea de la București, impusă de Puterile Centrale, s-au bătut pe toate fronturile, chiar împotriva unor noi dușmani, până ieri aliați, atât în Moldova, cât și în Basarabia. Plus luptele voluntarilor români, pe fronturile din Italia și Siberia, în ultimul caz cea mai îndepărtată campanie românească sub steagul tricolor.
Mărăști, ofensiva pentru România Mare
DIN CUPRINSBătălia de la Mărăști a fost cea care a deschis seria victoriilor românești din vara lui 1917, una din cele mai glorioase pagini din istoria noastră militară. A fost o victorie în ofensivă, spre deosebire de Mărășești și Oituz, bătălii mai ample, implicând un număr mai mare de unități, dar care au fost victorii în defensivă. Motivul pentru care fără victoria de Mărăști, poate nu am fi avut cele de la Oituz și Mărășești, în aceste pagini.